Potrivit art. 336 alin. 1) din Codul penal „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere de catre o persoana care, la momentul prelevarii mostrelor biologice, are o imbibatie alcoolica de peste 0,80 g/l alcool pur in sange se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani sau cu amenda”.
Conditia ca imbibatia alcoolica de peste 0.80 g/l alcool pur in sange sa existe la momentul prelevarii mostrelor biologice plasa, astfel, consumarea infractiunii la un moment ulterior savarsirii ei, in conditiile in care de esenta infractiunilor de pericol este faptul ca acestea se consuma la momentul savarsirii lor.
De aceea a fost nevoie sa apara Decizia nr. 732 din 16 decembrie 2014 a Curtii Constitutionale, care a decis ca sintagma „la momentul prelevarii mostrelor biologice” din cuprinsul dispozitiilor art. 336 alin. 1 Cod penal este neconstitutionala.
In atare situatie organul judiciar investit cu solutionarea unei astfel de cauze va citi textul legal, facand abstractie de sintagma declarata neconstitutionala, astfel: „Conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea detinerii permisului de conducere de catre o persoana care are o imbibatie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur in sange se pedepseste cu inchisoare de la unu la 5 ani sau cu amenda”.
Practic Curtea Constitutionala a identificat, intr-o maniera lipsita de orice echivoc, momentul savarsirii infractiunii ca fiind cel al depistarii in trafic a conducatorului vehiculului, decizia Curtii neputand fi interpretata si se aplica intr-un mod conform considerentelor sale.
Avand in vedere art. 15 din Codul penal, din care rezulta ca „Infractiunea este fapta prevazuta de legea penala (…)”, precum si considerentele Deciziei nr. 732 din 16 decembrie a Curtii Constitutionale, rezulta fara echivoc ca relevanta juridica are numai alcoolemia de la momentul depistarii in trafic.
Potrivit art. 10 alin. 1 din Ordinul nr. 1512/2013 „Pentru determinarea alcoolemiei se recolteaza doua mostre de sange la interval de o ora una fata de cealalta, fiecare mostra fiind reprezentata de o cantitate de 10 ml”.
Potrivit art. 12 din Ordinul nr. 1512/2013 „In cazul in care nu au fost recoltate doua mostre de sange, la un interval de o ora una fata de cealalta, nu se va putea efectua estimarea retroactiva a alcoolemiei”.
Acelasi lucru reiese si din pct. 4.3 din reperele metodologice H.2/18.09.2015 al CSML dupa care INML se ghideaza la efectuarea recalcularilor alcoolemiei, si anume: „In cazul in care persoana respectiva a refuzat prelevarea celei de a doua mostre biologice de sange expertiza medico-legala vizand estimarea retroactiva a alcoolemiei nu se va efectua”.
Practic, in situatia in care nu este prelevata cea de a doua proba biologica, ne aflam in situatia imposibilitatii recalcularii alcoolemiei. In acest caz nu se stie exact care este alcoolemia de la momentul depistarii in trafic (momentul cu relevanta juridica), si nestiind exact daca aceasta era în crestere sau în descrestere.
Potrivit art. 309 alin. 1 Codul de procedura penala „Actiunea penala se pune in miscare de procuror, prin ordonanta, in cursul urmaririi penale, cand acesta constata ca exista probe din care rezulta ca o persoana a savarsit o infractiune si nu exista vreunul dintre cazurile de impiedicare prevazute la art. 16 alin. (1)”.
In speta, se retine in sarcina suspectului (asa cum rezulta din actul actul de sesizare) faptul ca: „(…) la data de Z/L/A, numitul XY a condus autoturismul marca R, in localitatea B fiind oprit din trafic de catre un echipaj de politie.
In momentul in care i s-a solicitat sa se supuna testarii cu aparatul etilotest suspectul a cerut sa-i fie recoltate direct probe bilogice pentru stabilirea alcoolemiei la spitalul S, unde i s-a recoltat o proba de sange in vederea stabilirii alcoolemiei.
Dupa ce a fost ridicat buletinul de analiza toxicologica s-a dispus inceperea urmaririi penale in rem sub aspectul savarsirii infractiunii de conducere a unui autovehicul sub influenta alcoolului sau altor substanee, iar la data Z/L/A numitului XY i s-a adus la cunostinta faptul ca a dobandit calitatea de suspect.
Procurorul de caz, in mod corect a retinut ca in speta este incident cazul de impidicare a punerii in miscare si exercitare a actiunii penale prevazut de art. 16 alin. 1 lit. c) Codul de procedura penala, neexistand probe ca suspectul a savarsit aceasta fapta.
Probele trebuie sa fie sigure si certe. In situatia in care nu poate fi recalculata alcoolemia, s-a apreciat ca probele administrate nu au un caracter cert, sunt incomplete, lasand loc unei nesigurante in privinta vinovatiei, si se impune a se da eficienta regulii potrivit careia „orice indoială este favorabila faptuitorului”.
Regula in dubio pro reo constituie un complement al prezumtiei de nevinovatie, un principiu institutional care reflecta modul in care principiul aflarii adevarului, consacrat in art. 5 Codul de procedura penala, se regaseste in materia probatiunii. Ea se explica prin aceea ca, in masura in care dovezile administrate pentru sustinerea vinovatiei celui acuzat contin o informatie indoielnica tocmai cu privire la vinovatia faptuitorului in legatura cu fapta imputata, autoritatile judiciare penale fiind in imposibilitate de a-si forma o convingere care sa constituie o certitudine si, de aceea, ele trebuie sa concluzioneze in sensul nevinovatiei acuzatului.
Inainte de a fi o problema de drept, regula in dubio pro reo este o problema de fapt. Infaptuirea justitiei penale cere ca autoritatile judiciare sa nu se intemeieze, in solutiile pe care le pronunta, pe probabilitate, ci pe certitudinea dobandita pe baza de probe decisive, complete, sigure, in masura sa reflecte realitatea obiectiva raportat la fapta ce face obiectul anchetei penale.
Numai asa se poate forma convingerea, izvorata din dovezile administrate in cauza, ca realitatea obiectiva este, fara echivoc, cea pe care o infatiseaza realitatea reconstituita ideologic cu ajutorul probelor.
In cauza, singura „proba” administrata in favoarea invinuirii este Buletinul de analiza toxicologica, care nu are relevanta juridica, deoarecele momentul consumarii infractiunii este cel al al depistarii in trafic, iar alte probe nu se intrevad ori pur si simplu nu exista (neputand fi recalculata alcoolemia, fiind prelevata doar o singura proba). Practic, cu aceasta proba indoiala persista in ce priveste vinovatia, iar aceasta indoiala este „echivalenta cu o proba pozitiva de nevinovatie” si deci in cauza se impune o solutie de clasare a cauzei.