MASURAREA VITEZEI DE CIRCULATIE A AUTOVEHICULULUI

  • By:SCPA BURUIAN, CARACAS SI ASOCIATII

 

Procesul-verbal de constatare si sanctionare a contraventiei ce consta in nerespectarea vitezei maxime admise trebuie sa aiba la baza intocmirii sale mijloace de proba temeinice in ce priveste vinovatia contravenientului in savarsirea faptei, mentiunile agentului constatator neputand singure servi drept temei pentru aplicarea sanctiunii contraventionale, in absenta altor mijloace de proba.

Practic mentiunile din procesul-verbal de contraventie trebuie sustinute de un probatoriu aferent cu privire la existenta faptei contraventionale, savarsirea faptei de catre petent si vinovatia acestuia in comiterea contraventiei.

Potrivit art. 109 alin. 2 din O.U.G. 195/2002 „Constatarea contraventiilor se poate face si cu ajutorul unor mijloace tehnice certificate sau mijloace tehnice omologate si verificate metrologic, consemnandu-se aceasta in procesul-verbal de constatare a contraventiei”.

Din art. 121 din Regulamentul de aplicare a O.U.G. nr. 195/2002 rezulta ca „Nerespectarea regimului de viteza stabilit conform legii se constata de catre politistii rutieri, cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic”.

Astfel, apreciem ca in cazul contraventiilor de nerespectare a regimului de viteza, constatarea contraventiei se face in mod expres cu mijloace tehnice omologate si verificate metrologic.

Potrivit pct. 5.2.1. din Norma de Metrologie Legala NML 021-05/2005 „In buletinele de verificare metrologica, eliberate in urma verificarilor initiale si a verificarilor periodice ale cinemometrelor montate pe masini, care functioneaza in regim stationar, sau atat in regim stationar cat si in regim de deplasare, trebuie sa se mentioneze marca si numarul de inmatriculare ale autovehiculului de patrulare pe care este amplasat cinemometrul, legalitatea cinemometrului fiind valabila numai pe autovehiculul pe care acesta era montat la momentul efectuarii verificarii metrologice”.

Inregistrarile efectuate trebuie sa cuprinda cel putin urmatoarele: data si ora la care a fost efectuata masurarea; valoarea vitezei masurate; imaginea autovehiculului, din care sa poata fi pus in evidenta numarul de inmatriculare al acestuia.

Iar logica procesului de masurare al cinemometrului trebuie sa fie astfel conceputa incat sa nu poata fi atribuita o masurare de viteza unui autovehicul care nu are nici o legatura cu aceasta viteza (in special in cazurile in care cinemometrul este utilizat pe masurare manuala), precum si in cazurile de incrucisari sau depasiri intre vehicule, cand acestea se afla simultan in raza de masurare a cinemometrului, sau cand cinemometrul este utilizat in regim de deplasare a autovehiculului pe care este instalat.

In speta X a fost sanctionat contraventional pentru nerespectarea vitezei maxime admise pe sectorul de drum pe care circula si pentru categoria din care facea parte vehiculul pe care-l conducea, pentru care a primit 10 puncte amenda si i-a fost suspendat dreptul de a conduce pe drumurile publice din Romania pe o perioada de 90 de zile, contraventie pe care petentul a contestat-o.

Odata cu intampinarea intimata a depus la dosarul cauzei proba video, din care reiesea data si ora la care a fost efectuata masurarea; valoarea vitezei masurate (119 km/h); imaginea autovehiculului, fiind pus in evidenta numarul de inmatriculare al acestuia; precum și buletinul de verificare metrologica a radarului.

Potrivit buletinului de verificare metrologic, depus de catre intimata la dosarul cauzei, cinemometrul de control rutier radar autovison ROM xxx a fost montat pe auto tip Dacia Logan MCV cu nr. de inmatriculare MAI yyyyy.

Potrivit procesului-verbal de contraventie viteza autoturismului condus de petent a fost inregistrata cu aparatul radar autovison ROM xxx montat pe autospeciala Dacia cu nr. de inmatriculare JJ nr LLL.

Astfel, la momentul inregistrarii, aparatul radar ROM xxx nu era montat pe autovehiculul pe care era montat la momentul efectuarii verificarii metrologice, asa cum rezulta din buletinul de verificare metrologica, ceea ce inseamna ca legalitatea cinemometrului ROM xxx nu este valabila, acesta fiind valabil numai pe autovehiculul pe care aparatul radar ROM xxx era montat la momentul efectuarii verificarii metrologice, adică pe Dacia Logan MCV cu nr. de înmatriculare MAI yyyyy.

In aceste conditii, instanta a admis plangerea contraventionala si anulat procesul-verbal de contraventie, neexistand probe temeinice in ce priveste vinovatia contravenientului in savarsirea faptei, mentiunile agentului constatator neputand singure servi drept temei pentru aplicarea sanctiunii contraventionale.

 

 

Posted in: Drept Contraventional